4.7 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Clujeanul șef la Senat: „Decizia CCR de astăzi confirmă corectitudinea demersului Guvernul României”

Potrivit președintelui Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, România face astfel un pas ferm împotriva privilegiilor nejustificate și reuşește să ducă la capăt reforma pensiilor magistraților, cerută cu insistență de societatea românească.

„Legea pensiilor ocupaționale ale magistraților este constituțională. Decizia CCR de astăzi confirmă corectitudinea demersului Guvernul României. România face astfel un pas ferm împotriva privilegiilor nejustificate și reuşește să ducă la capăt reforma pensiilor magistraților, cerută cu insistență de societatea românească.

Această hotărâre nu ar fi fost posibilă fără determinarea premierului Ilie Bolojan, care a respins soluțiile de compromis și a mers consecvent pe linia reformelor asumate, care ani la rând au fost evitate sau amânate de alte guverne.

Corectăm începând de astăzi un sistem dezechilibrat, împovărător pentru bugetul public și perceput ca privilegiat în raport cu restul contribuabililor. Este un pas important spre o societate bazată pe echitate, responsabilitate bugetară și respect pentru fiecare contribuabil ”, a transmis Mircea Abrudean.

Sursa: https://zcj.ro/politica/clujeanul-sef-la-senat-decizia-ccr-de-astazi-confirma-corectitudinea-demersului-guvernul-romaniei–292117.html

Ultimă oră

Același autor