Primăria Florești a anunțat că stația de autobuz Avram Iancu va fi relocată temporar.
„Relocare temporară stație de autobuz – Avram Iancu. Vă informăm că stația de autobuz situată la poziția km 482+700, sens Cluj-Napoca – Florești, va fi relocată temporar înainte de semaforul de la Metro, la km 482+520 – 482+560, în vederea executării lucrărilor în zona stației vechi”, a transmis administrația locală, într-opostarepe pagina de Facebook.
Primăria Florești a mai transmis că va fi amplasat panoul de informare corespunzător, iar copertina din zona de așteptare a pietonilor va fi mutată în noua locație temporară.
Implementarea măsurii va începe de vineri, 20 februarie, în funcție de condițiile meteorologice. Autoritățile le recomandă călătorilor să fie atenți la noile indicatoare și la informările afișate în zonă.