-0.3 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Haos pe calea ferată! 20 de trenuri au fost anulate din cauza ninsorilor! Rute importante, complet blocate

Un număr de 20 de trenuri ale CFR Călători au fost anulate miercuri, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile care afectează zonele aflate sub cod de ninsori. Compania anunță că măsura a fost necesară pentru a permite intervențiile și degajarea infrastructurii feroviare.

Mai exact au fost suspendate mai multe trenuri InterCity (IC), InterRegio (IR), Regio (R) și Regio Express (RE), pe rute importante din sudul și estul țării.

Printre trenurile afectate se numără:

Reprezentanții CFR Călători precizează că, pe distanța Ploiești – București, circulația feroviară este închisă din jurul orei 05:00, din cauza unor copaci căzuți pe linia de contact.

Pentru sprijinirea intervențiilor operative, CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel.

Compania avertizează că situația este în dinamică și pot apărea noi modificări privind orele de plecare sau sosire, precum și alte suspendări de trenuri. Călătorii sunt sfătuiți să verifice informațiile actualizate înainte de plecare și să urmărească anunțurile din stații.

Sursa: https://www.stiridecluj.ro/national/haos-pe-calea-ferata-20-de-trenuri-au-fost-anulate-din-cauza-ninsorilor-rute-importante-complet-blocate

Ultimă oră

Același autor