-0.3 C
Cluj-Napoca
18 februarie, 2026

Deputatul Răzvan Ciortea: „PSD a tras frâna de urgență și a evitat o criză socială majoră în România”

Deputatul Răzvan Ciortea susține că România s-a aflat „la un pas de o criză socială majoră”, iar intervenția Partidul Social Democrat a fost decisivă pentru blocarea unor măsuri de austeritate care ar fi afectat grav populația.

Într-o postare publică, parlamentarul PSD afirmă că propunerile venite din zona dreptei au urmat „aceeași rețetă veche”, bazată pe tăieri de salarii, concedieri și creșteri de taxe pentru angajații din sectorul public și privat, măsuri pe care le consideră lipsite de empatie și periculoase din punct de vedere social.

„NU tăierilor oarbe”

Răzvan Ciortea precizează că PSD s-a opus ferm unei reduceri uniforme de 10% a cheltuielilor de personal, care ar fi lovit direct în domenii esențiale:

ordine publică

„NU sacrificării profesorilor, medicilor, polițiștilor, militarilor și pensionarilor”, transmite deputatul, subliniind că aceste sectoare nu pot fi tratate „ca simple coloane într-un Excel”.

Corecții fiscale și protecție socială

Potrivit parlamentarului, intervenția PSD a dus și la corectarea unor măsuri fiscale considerate aberante la nivel local, printre care:

reducere de 50% pentru persoanele cu dizabilități la prima locuință și prima mașină;

reducere de 25% pentru locuințele mai vechi de 50 de ani;

eliminarea supraimpozitărilor de 200–300%.

Aceste decizii, spune Ciortea, au contribuit la evitarea unei crize economice și sociale de amploare.

„Austeritatea nu înseamnă dezvoltare”

Deputatul PSD afirmă că reducerea costurilor, concedierile și austeritatea nu reprezintă reformă, ci soluții facile care generează sărăcie și tensiuni sociale. În schimb, el susține că reforma reală trebuie să se bazeze pe:

eficiență administrativă;

politici publice orientate spre oameni.

În final, Răzvan Ciortea transmite că fără PSD în Coaliție, costurile acestor măsuri ar fi fost suportate direct de români, iar partidul a reușit să limiteze efectele negative. Potrivit acestuia, „adevărata schimbare” va veni odată cu preluarea conducerii Executivului de către PSD, printr-o guvernare axată pe dezvoltare și protecție socială.

Sursa: https://www.ziarul21.ro/actualitate/deputatul-razvan-ciortea-psd-a-tras-frana-de-urgenta-si-a-evitat-o-criza-sociala-majora-in-romania/

Ultimă oră

Același autor