UTA a învins-o pe FC Botoșani în cadrul etapei a 28-a din SuperLigă, cu un penalty transformat de Vali Costache, în minutul 89. Imediat după meci, Leo Grozavu a acuzat arbitrajul, spunând că arădenii nu ar fi meritat acea lovitură de la 11 metri, din moment ce Țăroi luftase deja și faultul lui Anestis nu mai influența faza. Și tot tehnicianul moldovenilor nu și-a explicat de ce penalty-ul acordat și echipei sale, în prelungiri, a fost revocat după ce George Găman a fost chemat la monitorul VAR.
Astăzi, Valeriu Iftime a spus pentru ProSport că arbitri trebuie să se „trezească”, deoarece greșelile lor din ultimul timp pot influența decisiv lupta pentru play-off-ul Superligii. Totuși, patronul celor de la FC Botoșani nu vede un complot împotriva echipei sale, ci marșează pe mediocritatea „fluierașilor”.„Ceea ce s-a întâmplat la partidele de la Ploiești și la meciul nostru cu UTA este de noaptea minții. Rog CCA să facă ca în țările importante din lumea asta și să publice discuțiile dintre cei din camera VAR și arbitrul central. Nu vreau să mă sune în privat unul sau altul de pe la CCA și să îmi explice cai verzi pe pereți. Vreau pur și simplu să aflăm și noi public ceea ce discută oamenii ăia între ei. Păi ăla e domnilor 11 metri pentru UTA? Treziți-vă, băi, oameni buni. Puteți să influențați destinele unor oameni și clasamentul final al sezonului regular”, a declarat șeful moldovenilor.
Iftime mai susține că nu e deloc interesat de nevoile celor de la FCSB și nici nu vrea să creadă că Botoșani sau FC Argeș sunt victime sacrificale.„Nu mă interesează pe mine că Gigi Becali și FCSB au nevoie disperată de 9 puncte din ultimele trei meciuri pentru că eu sunt în continuare la mâna mea. Însă, trebuie să bat neapărat pe U Cluj și îmi mai trebuie apoi încă două puncte. Dar, trebuie și ca arbitrii să se trezească naiba o dată. Vreau să cred că este vorba de mediocrotate, asta cred eu, și că nu sunt adevărate zvonurile care circulă prin fotbalul românesc…că se lucrează ca FC Argeș și FC Botoșani să fie out din play-off. Nu vreau să cred așa ceva. Avem și noi problemele noastre interne, nu zic nu, dar totuși nu vă jucați cu destinele oamenilor. Voi vă încasați baremurile de după meci, plecați frumos acasă, iar ăstia păgubiți plecăm acasă cu niciun punct. Acum a fost cazul nostru și al celor de la FC Argeș” a spus, pentru ProSport, Valeriu Iftime.
FC Botoșani încă e pe loc de play-off (6), cu 42 de puncte, dar dacă CFR Cluj câștigă azi (ora 17), la Sibiu, cu Hermannstadt, va cădea pe poziția a 7-a. Până la finalul sezonului regular, moldovenii le mai întâlnesc pe teren propriu pe U. Cluj și Petrolul și în deplasare pe Hermannstadt.
FOTO: Răzvan Sauciuc (Facebook)