1.7 C
Cluj-Napoca
4 februarie, 2026

Greva generală a profesorilor e tot mai aproape. Sindicatele avertizează că oamenii și-au pierdut răbdarea cu măsurile impuse de Ilie Bolojan

Potrivit liderului sindical, nemulțumirile profesorilor sunt vechi și au început odată cu intrarea în vigoare a Legii 141/2025.„Revendicările sunt aceleași pe care le-am avut încă din vara anului 2025, când legea Bolojan a fost implementată. Aici vorbim despre majorarea normei didactice cu 2-4 ore, ceea ce în practică înseamnă un salariu diminuat, mascat, între 10 și 25%” , a explicat Purcaru.Liderul FSLI a atras atenția și asupra altor măsuri cu impact direct asupra calității actului educațional: comasarea claselor și a unităților școlare, creșterea numărului de elevi la clasă, obligarea profesorilor cu funcții de conducere să preia sarcini suplimentare și întârzierile sau lipsa acordării burselor pentru elevi și studenți. „Lipsa burselor nu face altceva decât să crească procentul celor care abandonează școala și al celor aflați în analfabetism funcțional ”, a adăugat liderul sindical.Referitor la calendarul unei eventuale greve generale, Purcaru a menționat că profesorii iau în calcul două perioade: luna martie, când se desfășoară simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, sau finalul anului școlar, similar situației din 2023.„Vom organiza două referendumuri printre colegii noștri, unul pentru luna martie și altul pentru finalul anului școlar. Totul depinde însă de Guvern și de măsurile pe care le va lua până atunci ”, a explicat Purcaru.

Sursa: https://www.stiridecluj.ro/educatie/greva-generala-a-profesorilor-e-tot-mai-aproape-sindicatele-avertizeaza-ca-oamenii-si-au-pierdut-rabdarea-cu-masurile-impuse-de-ilie-bolojan

Ultimă oră

Același autor