Primăria Cluj-Napoca a anunțat organizarea unei dezbateri publice privind viitorul bazei sportive Farmec, proiect aflat în etapa de proiectare, înaintea lansării investițiilor în execuție. Municipalitatea propune mai multe variante de amenajare, urmând ca acestea să fie prezentate și discutate public, iar clujenii să poată vota opțiunea preferată.
Inițiativa este apreciată de activistul civic Adrian Dohotaru, care consideră că actualul demers depășește practicile anterioare de consultare limitate la simpla informare. „Ce era în trecut nu era consultare pe bune, ci doar informare. Acum, clujenii pot alege între variante de proiectare, ceea ce înseamnă un pas înainte”, afirmă acesta.
Totuși, Dohotaru susține că nivelul de participare ar putea fi extins și mai mult, dacă dezbaterea ar începe într-o fază mai timpurie a proiectului. „Participare și deliberare pe bune se face când se discută o idee de proiect înainte de caietul de sarcini, nu după ce acesta este deja semnat”, spune activistul, subliniind limitele actualului cadru de consultare.
În ceea ce privește funcțiunile propuse, acesta vede un potențial mai mare în zona centrului comunitar care ar urma să fie inclus în cadrul bazei sportive. „Aici există marje mai largi de manevră. Ar putea găzdui nu doar activități strict sportive, ci și activități comunitare, culturale sau educative”, arată Dohotaru.
Activistul consideră că baza sportivă Farmec ar trebui să funcționeze ca un spațiu deschis pentru toate vârstele, cu acces facil pentru copii, adolescenți și familii, integrat într-un traseu pietonal și de recreere mai amplu. „E important ca acest loc să fie gândit ca un bun comun, folosit constant de comunitate”, afirmă el.