17 C
Cluj
19 aprilie, 2025

„Plătește datoria și îţi vezi roata”. Mesajul lăsat în parbrizul unui bărbat care s-a trezit cu mașina pe butuci

Judecătoria Huedin a confirmat joi, 17 aprilie 2025, soluţia de renunţare la urmărire penală într-un dosar de furt, după ce un bărbat din județul Cluj și-a găsit mașina pe butuci. Cauza a fost clasată pentru că autorii nu au putut fi identificați, iar păgubitul nu a mai cerut continuarea cercetărilor, relatează

Furtul s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 ianuarie 2024. Polițiștii din comuna Poieni au fost sesizați de bărbatul care a reclamat faptul că persoane necunoscute i-au furat roata din față dreapta a autoturismului. Mașina era parcată pe marginea DN1 – E60, în fața casei bărbatului din localitatea Poieni.

Cei care i-au furat roata i-au lăsat clujeanului și un mesaj în parbriz: „Plătește datoria și îţi vezi roata”. Totuși, păgubitul a declarat în fața anchetatorilor că nu știe despre cine ar putea fi vorba și că nu are datorii.

„În data de 14.01.2024 organele de poliție din cadrul Postului de Politie Poieni au fost sesizate de persoana vătămată cu privire la săvârșirea infractiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că în perioada 13.01.2024 orele 22.30 – 14.01.2024 orele 09.30, autori necunoscuți au sustras, prin demontare, roata dreaptă faţă a autoturismului, care era parcat în fata imobilului cu nr. ## din loc. Poieni, pe marginea DNl-E60, cauzându-i un prejudiciu de 300 lei”, au reținut magistrații clujeni.

Totuși, autoriii nu au fost găsiți, iar cazul a fost acum clasat.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/plateste-datoria-si-iti-vezi-roata-mesajul-lasat-in-parbrizul-unui-barbat-care-s-a-trezit-cu-masina-pe-butuci-3203735

Ultimă oră

Același autor