2.1 C
Cluj
14 noiembrie, 2024

Banca Transilvania a obţinut un câştig de 675 milioane de lei din achiziţia OTP Bank

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituţie de credit din România, arată în raportul rezultatelor financiare că a obţinut un câştig de 675 mil. lei, neimpozabil, din achiziţia OTP Bank, acesta fiind determinat ca diferenţă între preţul plătit şi partea din valoarea justă a activelor şi datoriilor aferente băncii achiziţionate şi a celorlalte subsidiare.

“Timp de două luni – până la data de 30 septembrie 2024 – societăţile achiziţionate din OTP Group au contribuit cu un profit de 91,9 milioane lei la rezultatele Grupului Banca Transilvania. Câştigul din achiziţia acestora, şi anume 675 milioane lei, nu este impozabil”, potrivit raportului trimestrial.

“Câştigul din achiziţia societăţilor din grupul OTP în sumă de 674.528 mii lei, nu constituie transfer impozabil pentru diferenţa dintre preţul de piaţă al elementelor din activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală. Câştigul din achiziţie a fost determinat ca diferenţă între contraprestaţia plătită (în sumă de 1.712.357 mii lei) şi partea din valoarea justă a activelor şi datoriilor OTP Bank Romania S.A. si a celorlaltor subsidiare OTP la data preluării controlului (în sumă de 2.386.885 mii lei)”, potrivit băncii de la Cluj.

Din iulie 2024, grupul financiar Banca Transilvania deţine controlul în OTP Bank România, OTP Leasing România IFN, OTP Advisors, OTP Factoring, REA Project One Company, GOVCKA Project Company şi OTP Consulting România.

“Dacă achiziţia ar fi avut loc la 1 ianuarie 2024, managementul estimează că în profitul consolidat s-ar fi contribuit cu 162,8 milioane lei. “Această estimare are la bază ipoteza că ajustările provizorii de valoare justă înregistrate la data achiziţiei ar fi fost aceleaşi dacă achiziţia ar fi avut loc la 1 ianuarie 2024”.

Banca a raportat pentru primele nouă luni din 2024 (ianuarie – septembrie) un profit net de 3,9 miliarde lei la nivel consolidat, în creştere cu 70% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, şi venituri operaţionale mai mari cu 29%, la 7,22 mld. lei, pe fondul intensificării activităţii de creditare şi a tranzacţiilor speciale.

În T3/2024 banca a avut un profit net consolidat de 1,76 mld. lei, faţă de 709 mil. lei şi venituri de 2,65 mld. lei faţă de 1,95 mld. lei. Activele băncii cu acţionariat majoritar românesc au urcat la 30 septembrie 2024 la 199,7 mld. lei faţă de 169 mld. lei în urmă cu un an, potrivit rezultatelor trimestriale raportate vineri seară după închiderea şedinţei de tranzacţionare la Bursa de Valori.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 16:05

astăzi, 15:48

astăzi, 15:39

astăzi, 15:34

astăzi, 15:00

astăzi, 14:54

astăzi, 15:38

astăzi, 15:02

astăzi, 14:07

astăzi, 14:05

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/banca-transilvania-a-obtinut-un-castig-de-675-milioane-de-lei-din-achizitia-otp-bank-22550495

Ultimă oră

Același autor