Wizz Air a lansat noi zboruri de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Stuttgart şi Lisabona, anunţă Ziarul Financiar.
Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, a lansat două noi rute, spre Stuttgart, Germania, şi Lisabona, Portugalia. Astfel, pasagerii pot călători deja direct, începând din 27 octombrie 2024 spre Stuttgart şi din 28 octombrie 2024 spre Lisabona, cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale pentru fiecare din aceste destinaţii, potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj. Totodată, Wizz Air a reluat luna acesta zborurilor directe de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Viena, Abu Dhabi şi Lyon. Pe de altă parte, ca urmare a situaţiei actuale din Istrael, compania aeriană maghiară a suspendat temporar zborurile spre şi dinspre Tel Aviv până în data de 14 ianuarie 2025, inclusiv.
’’Suntem încântaţi să inaugurăm două noi rute pe aeroportul din Cluj-Napoca, oferind mai mult de 800.000 de locuri la vânzare pentru pasageri şi flexibilitate în timpul sezonului ce va urma. Aceste noi rute ne evidenţiază angajamentul de a ne extinde reţeaua şi de a oferi opţiuni de călătorie accesibile pentru pasagerii noştri’’, a declarat Anastasia Novak, Corporate Communication Manager la Wizz Air, într-un comunicat de presă.
Wizz Air are şase baze aeriene în România, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timişoara şi Iaşi, şi operează peste 170 de rute dinspre aeroporturile locale către 24 de ţări. Compania a transportat circa 13 milioane de pasageri spre şi dinspre aeroporturile locale în 2023, o creştere semnificativă faţă de anul anterior, când a transportat doar 8,5 milioane de pasageri.
Cea mai mare bază a operatorului ungar Wizz Air se află în Bucureşti, unde sunt 19 aeronave alocate, fiind cea mai mare bază aeriană din toată reţeaua companiei. Wizz Air a ajuns să aibă peste jumătate din cota de piaţă locală, ceea ce plasează compania ca fiind cel mai mare operator de pe plan local. O bună parte din această cotă de piaţă a fost câştigată şi în urma căderii Blue Air din 2022, multe dintre golurile lăsate în piaţă fiind ocupate de Wizz Air. Compania aeriană maghiară mizează tot mai mult pe piaţa locală, ba chiar mai mult decât pe piaţa din Ungaria, acolo unde şi-a început activitatea operatorul.
Grupul Wizz Air a avut venituri de 3,9 miliarde de euro în anul financiar 2023. Potrivit raportului de venituri al companiei, Wizz Air a încasat din zborurile operate înspre şi dinspre România circa 438 milioane de euro. Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. în România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în Uniunea Europeană.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 23:00
astăzi, 22:59
astăzi, 22:47
astăzi, 22:33
astăzi, 21:34
Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/zboruri-noi-de-la-cluj-napoca-spre-stuttgart-si-lisabona-22528943