Toate sunt în afara oricărui pericol
Un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN15, în localitatea Dumbrăvioara (județul Mureș), a implicat mai multe tinere sportive din Câmpia Turzii. Din fericire, toate persoanele rănite sunt în afara oricărui pericol. Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, la UCPU-SMURD au fost aduși 7 pacienți minori și un adult, victime ale accidentului.
Aceștia au primit îngrijiri medicale de urgență, în funcție de leziunile suferite, iar ulterior au fost externați.
„Pacienții au beneficiat de asistență medicală de urgență, în concordanță cu afecțiunile suferite, iar ulterior au plecat la domiciliu ”, a transmis purtătorul de cuvânt al unității medicale.
În accident au mai fost răniți și șoferul autoturismului implicat, precum și un minor aflat în mașină.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Mureș, accidentul s-a produs în jurul orei 22:50, între un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Dumbrăvioara și un autovehicul condus de un bărbat de 45 de ani din Cluj. În urma impactului, ambii șoferi și 7 pasageri, cu vârste între 13 și 17 ani, au suferit leziuni, alături de un alt minor de 14 ani.
Tinerele sportive implicate sunt legitimate la clubul Leii Câmpia Turzii, partener al Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Antrenorul echipei, Cosmin Oltean, a confirmat că starea acestora este bună și a explicat și confuzia apărută în spațiul public.
„Toate fetele sunt ok, doar câteva au zgârieturi. Confuzia s-a iscat pentru că erau îmbrăcate în treninguri ale Universității Cluj. Există un parteneriat între cele două cluburi”, a declarat acesta.
Incidentul a stârnit îngrijorare în comunitate, însă vestea că toate sportivele sunt în siguranță aduce liniște atât familiilor, cât și celor implicați în activitatea clubului.