Incendiu cu extindere. O vopsitorie și o casă au luat foc!

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Tineretului din localitatea Sânnicoară, comuna Apahida.

Potrivit primelor informații, focul a cuprins o vopsitorie și o locuință. Până la acest moment nu au fost raportate victime.

Intervin la fața locului trei autospeciale de stingere, autoscara, precum și un echipaj SMURD.

„ Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, fiind localizat. De asemenea, pompierii au evacuat mai multe butelii din interior.

Până acum nu există persoane care să necesite îngrijiri medicale. ” precizează ISU Cluj.

Sursa: https://turdanews.net/incendiu-cu-extindere-o-vopsitorie-si-o-casa-au-luat-foc/

Ultimă oră

Același autor