După ce echipa clujeană și-a publicat raportul financiar pe 2025, datoriile clubului au ieșit în evidență. Cu toate acestea, Nelu Varga susține că aproape toți banii pe care îi datorează CFR-ul sunt către el, iar omul de afaceri nu își dorește să își recupereze sumele împrumutate către formația din Gruia.
„M-am săturat să tot dau explicații, pentru că mereu se vorbesc prostii legate de datoriile CFR-ului. Nu mai există nici o datorie. Acel raport este cu situația de până la 31.12.2025. Iar noi în ianuarie am vândut jucători de 10 milioane de euro. Dar asta nu nu se spune. Toți banii datorați sunt la mine, pentru că eu împrumut clubul. Dar eu nu mai vreau banii înapoi, vreau ca echipa să fie bine și să facă performanță.
Singurele datorii pe care le mai avem sunt la ANAF, de 3 milioane de euro. Dar acestea sunt eșalonate. Așa au toate cluburile. Trebuie să susțin financiar clubul, lună de lună. Altfel nu se poate să faci performanță în România. Pe noi nu ne ajută autoritățile locale. Avem un buget între 15 și 18 milioane de euro, anual. Clubul produce doar 9 milioane de euro.
Restul banilor trebuie să îi acopăr eu. De aceea sunt datoriile către mine. Altfel nu se poate. Dar în acest moment nu mai avem datorii. Altfel nu treceam de monitorizarea UEFA. S-au acumulat pentru că echipa n-a mai reușit să facă performanță în Europa în ultimii ani, iar eu a trebuit să vin în Africa și să mă ocup mai mult de afacerile mele, care nu sunt mici.
Dar iubesc acest club și o să-l susțin în continuare. Dacă vreodată clubul va putea să-mi înapoieze banii cu care am împrumutat, e bine. Dar dacă nu se va întâmpla asta, nu este nici o problemă, pentru că nu stau în acei bani”, a spus Varga, conform Prosport .