România a pierdut în primă instanță procesul intentat de compania farmaceutică Pfizer și va trebui să achite o sumă uriașă pentru dozele de vaccin anti-COVID refuzate în 2023.
Decizia a fost pronunțată de o instanță din Bruxelles și nu este definitivă, însă România va trebui să plătească suma respectivă, fiind o decizie executivă.
Instanța din Bruxelles: România trebuie să respecte contractul
Potrivit hotărârii Tribunalului de primă instanță din Bruxelles, România este obligată să plătească aproximativ 600 de milioane de euro pentru vaccinurile comandate în timpul pandemiei.
Dosarul are la bază contractul semnat în mai 2021 de Comisia Europeană cu Pfizer, în numele statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Acordul prevedea un număr clar de doze pentru fiecare stat participant, potrivit Mediafax.
Compania a deschis acțiunea în instanță la finalul anului 2023, după ce România, alături de Polonia și Ungaria, a refuzat să mai preia toate dozele contractate.
Judecătorii au respins argumentele părții române și au stabilit că evoluția pandemiei și scăderea numărului de infectări nu reprezintă motive suficiente pentru modificarea sau anularea obligațiilor contractuale.
Obligații de miliarde și pentru alte state
În urma deciziei, România trebuie să plătească 3.031.128.036,97 lei, cu TVA inclus, și să preia dozele rămase din contract.
În același dosar, Polonia a fost obligată la o plată și mai mare, de aproximativ 1,3 miliarde de euro.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată.
România va putea recupera banii, dacă câștigă
România trebuie să achite suma impusă de completul de judecată din Belgia, decizia fiind executivă, urmând să poată recupera banii, în cazul în care câștigă la instanța de apel, a precizat Alexadru Rogobete, după anunțul privind procesul intentat și câștigat în primă instanță de Pfizer.