Sighetu Marmației | Réman Gergely Bálint susține mâine un concert la țambal

Réman Gergely Bálint susține mâine, 31 martie, de la ora 18.00, un concert la țambal în Sighetu Marmației, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice.

Spicuim din prezentarea făcută de organizatori. Réman Gergely Bálint și-a urmat studiile universitare de licență la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar pe cele de masterat la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta.

Percuționist și țambalist de muzică clasică, este membru al Orchestrei Române de Tineret (din 2016) și al Orchestrei Simfonice Naționale (din 2017). A cântat în Europa și SUA, atât în cadrul unor festivaluri de muzică clasică de talie mondială, cât și în evenimente de jazz simfonic.

În acest an a participat la turneul „In a Sea of Stars” în calitate de țambalist alături de violonista Zoe Aqua, turneu în cadrul căruia a susținut 14 concerte și două cursuri de măiestrie. A înregistrat, de asemenea, al treilea album produs integral în SUA.

Sursa: https://eziarultau.ro/hai-si-tu/firul-scurt/sighetu-marmatiei-reman-gergely-balint-sustine-maine-un-concert-la-tambal

Ultimă oră

Același autor