Evenimentul a avut loc în sala Aula Magna a Universității de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul și a reunit reprezentanți ai mediului academic, bisericesc și administrativ, precum și oficialități din domeniul diplomatic.
În deschiderea lucrărilor au fost rostite alocuțiuni de către Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, rectorul universității, prof. Irina Todos, ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plíšek, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
Un simbol al femeilor
Preasfinția Sa a subliniat importanța personalității Elenei Alistar, arătând că reprezintă „un exemplu viu de îmbinare a slujirii Bisericii cu implicarea activă în viața cetății”. De asemenea, a evidențiat faptul că ea rămâne „un simbol al femeilor care au știut să lupte pentru idealuri și să împlinească lucruri frumoase pentru țară și neam”.
Episcopul Basarabiei de Sud a arătat că modelul Elenei Alistar este de actualitate și în prezent, subliniind că acesta este cu atât mai relevant „mai ales în contextul în care, în Patriarhia Română, anul acesta este dedicat femeilor mironosițe, exemple de credință, curaj și devotament”.
Referindu-se la semnificația zilei de 27 martie 1918, Episcopul Veniamin a subliniat că aceasta reprezintă un prilej de reflecție asupra curajului înaintașilor, îndemnând la asumarea responsabilității față de valorile naționale și spirituale și la „o luptă cu mai mult curaj și demnitate pentru susținerea țării, pentru promovarea valorilor și a spiritualității românești”.
Lucrările conferinței au continuat cu o serie de comunicări științifice susținute de cadre universitare, iar evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic oferit de Corul „Sfânta Ecaterina” din localitatea Irești, județul Vrancea.
Elena Alistar
Elena Alistar s-a născut în familia preotului Vasile Bălan și a soției lui, Elisabeta. A fost mobilizată în 1916 în armată ca medic militar.
Membră a Partidului Național Moldovenesc, a fost aleasă deputat din partea ținutului Cetatea Albă în Sfatul Țării, fiind prima româncă membră a unui for parlamentar. S-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române care își desfășura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino.
După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România, la Iași, unde a fost arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, județul Dâmbovița, unde a și decedat în 1955.