La solicitarea deputatului clujean Radu Marin Moisin, ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a transmis că Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, construită de compania turcă Makyol, ar urma să fie deschisă integral circulației în 16 noiembrie 2028. Termenul vizează finalizarea tuturor celor patru loturi, cu o lungime totală de aproximativ 68 de kilometri.
Cel mai recent intrat în execuție este tronsonul 1 Boița – Avrig, pentru care ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 17 noiembrie 2025. Conform normativelor, proiectul a traversat perioada de timp friguros până în 15 martie 2026, însă, potrivit ministrului, constructorul nu a întrerupt lucrările.
La acest moment, stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul Boița – Avrig este de 3,07%. Se execută deja piloți, lucrări de infrastructură (excavări, betonări, armări și cofraje pentru fundații), drumuri de acces, relocări de căi de acces și lucrări pentru scurgerea apelor.
Tronsonul include și nodul rutier de la Boița, considerat cel mai complex din România, proiectat pe trei niveluri – un punct cheie pentru conexiunea cu alte axe majore de transport.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că loturile 2, 3 și 4 ar putea fi deschise circulației înainte de noiembrie 2028, însă obiectivul este ca recepția finală să fie realizată simultan pentru toate cele patru loturi.