Trei avocați din Cluj au obținut anularea Ordinului Ministrului Finanțelor privind compensarea unor creanțe între Stat și particulari

”Printr-o hotărâre definitivă pronunțată în data de 26.03.2026, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis acțiunea formulată în interesul clienților noștri și a dispus anularea Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 502/2024.

Actul administrativ anulat reglementa o procedură de compensare a unor creanțe reciproce între stat și particulari, mecanism care, în practică, a generat prejudicii semnificative pentru contribuabili, inclusiv pentru clienții noștri, aceștia având de recuperat de la stat sume de ordinul zecilor de milioane de euro.

În cadrul litigiului, echipa SCA Chiriță și Asociații a demonstrat existența unor vicii de legalitate esențiale ale ordinului, atât sub aspectul încălcării normelor de drept administrativ, cât și din perspectiva afectării drepturilor și intereselor legitime ale contribuabililor.

Soluția instanței supreme confirmă nu doar nelegalitatea Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 502/2024, ci și caracterul nelegal al deciziilor de compensare emise în temeiul acestuia, deschizând calea pentru recuperarea sumelor datorate de stat către contribuabili.

Hotărârea definitivă reprezintă un precedent important în materia contenciosului administrativ și fiscal, consolidând protecția jurisdicțională a contribuabililor în raport cu actele administrative normative nelegale.

Clienții noștri au fost reprezentați de o echipă de avocați formată din Flavia Țuică, Mihnea Novac și Bianca Pantea.”, au transmis cei de la Chiriță și Asociații.

La solicitarea Clujust, avocatul Mihnea Novac a explicat ce au invocat, în esență:

”Necompetenţa funcţională – Nerespectarea ierarhiei normelor

Ordinul nr. 502/2024 este nelegal, fiind emis cu nesocotirea dispoziţiilor art. 1 alin. 4 şi 5 din Constiuţie, texte ce reglementează principiile separaţiei puterilor în stat şi statului de drept, precum şi dispoziţiile art. 56[1] şi art. 61 alin. 1 din legea fundamentală, care statuează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi cu încălcărea art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 4 şi 167 raportat la art. 1 şi 2 C. proc. fisc. În esenţă, presupusul caracter normativ al acestui ordin depăşeşte specificul actului administrativ, intrând în sfera legislativului şi, legiferând, adaugă textelor de lege cuprinse în dispoziţiile art. 167 C. proc. fisc. situaţii noi de compensare faţă de cele expres reglementate de lege.

Au mai fost apoi o serie de argumente ce tin de natura juridică diferită a creanţelor supuse compensarii. Cert e ca din punctul nostru de vedere, contrar legii, ordinul permitea compensarea unor creante fiscale cu unele civile si asta nu este legal.

Calificarea greşită a Ordinului nr. 502/2024 ca fiind un act administrativ normativ – necompetenţa materială

Ordinul nr. 502/2024 este în realitate un act administrativ individual, care simulează caracterul nedeterminabil de subiecţi ce vor intra sub incidenţa acestor dispoziţii. Ordinul întemeiat pe legislaţia civilă şi nu fiscală, este deghizat într-un act administrativ normativ tocmai pentru a intra în sfera de competenţă a Ministrului Finanţelor, pentru a crea şi un context presupus normativ care să conducă la evitarea dispoziţiilor din materia executării silite.

Încălcarea principiilor securităţii juridice şi al încrederii legitime

Prin impunerea compensării ca mijloc obligatoriu, nefacultativ, de stingere a datoriilor reciproce, autoritatea nu doar că adaugă la lege, ci lipseşte particularul şi de prerogativa de a consimţi la o astfel de variantă de stingere a datoriei.

Au mai fost și alte încălcări punctuale ale legii invocate, dar acestea sunt argumentele cele mai importante”, a precizat avocatul.

Ordinul nr. 502 din 19 martie 2024 privind aprobarea Procedurii de compensare a obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti sau hotărâri arbitrale, pronunţate de instanţele de judecată naţionale şi internaţionale sau de tribunalele arbitrale naţionale şi internaţionale, în sarcina Ministerului Finanţelor în nume propriu sau în numele statului român cu alte obligaţii bugetare care se fac venit la bugetul de stat

Sursa: https://www.clujust.ro/trei-avocati-din-cluj-au-obtinut-anularea-ordinului-ministrului-finantelor-privind-compensarea-unor-creante-intre-stat-si-particulari/

Ultimă oră

Același autor