Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava și liderul PSD Suceava, a transmis un mesaj direct mediului de afaceri, admițând că Executivul poartă o parte din responsabilitatea pentru dificultățile economice actuale. În fața antreprenorilor și sindicaliștilor, acesta a invocat birocrația, lipsa de asumare și întârzierea deciziilor drept obstacole majore în calea dezvoltării. Declarațiile au fost făcute joi, la Suceava, în cadrul lansării proiectului „F.F.A. – Formare, Funcționalitate și Angajament”.
Președintele Consiliului Județean Suceava și al PSD Suceava,Gheorghe Șoldan , susține că Guvernul se face vinovat de mai multe neajunsuri din economie. Prezent la lansarea proiectului„F.F.A. – Formare, Funcționalitate și Angajament” , inițiativă derulată de Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor din județul Cluj, Gheorghe Șoldan s-a adresat celor prezenți, îndeosebi din mediul de afaceri și sindical, spunând că, în aceste vremuri grele, cel care se face vinovat pentru situația actuală este chiar Guvernul. El a precizat că își asumă această declarație, chiar dacă PSD – al cărui lider județean este – se află la guvernare.
„Este greu în perioada aceasta! Și vreau să vă spun că vă trebuie curaj! Pot să spun că Guvernul este vinovat! Și îmi asum acest lucru” , a spus Gheorghe Șoldan în cadrul evenimentului la care a participat joi, 26 martie, în sala de conferințe a Muzeului Național al Bucovinei.
Ulterior, în cursul scurtei sale intervenții – șeful administrației județene scuzându-se de la bun început că nu poate rămâne mult timp la evenimentul organizat de Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor din județul Cluj, deoarece are o agendă încărcată – Gheorghe Șoldan a arătat că birocrația și, mai cu seamă, lipsa de asumare la nivel guvernamental și administrativ frânează dezvoltarea economică.
„În administrație și în Guvern trebuie să iei decizii mult mai rapid. Neasumarea unei decizii înseamnă tot o decizie greșită. Dacă amânăm proiectele și spunem mereu că mai așteptăm, pierdem timp și bani” , a mai spus Gheorghe Șoldan.
El a subliniat că orice amânare a deciziilor se traduce prin pierderi de bani și de timp, afectând direct proiectele mari de infrastructură. În acest sens, a dat ca exemplu cele trei luni de întârziere în procedurile administrative pentru centura orașului Gura Humorului, unde s-a solicitat de la nivel central o nouă tăiere a fondurilor preconizate a fi alocate pentru această rută ocolitoare, deși economii puteau fi realizate în urma licitației.
„Un exemplu este întârzierea de trei luni a centurii de la Gura Humorului, cauzată de proceduri administrative. Acolo sunt înscrise 28 de consorții. Prețul final îl stabilește licitația, iar firma câștigătoare va realiza proiectul la costul cel mai eficient. Aceste întârzieri ne costă timp și dezvoltare” , a evidențiat președintele CJ Suceava.
De asemenea, referindu-se la contextul economic dificil, marcat de inflația care se acutizează pe fondul creșterii prețurilor la combustibili, Gheorghe Șoldan susține că scumpirea produselor va duce inevitabil la scăderea consumului. Din punctul său de vedere, adoptarea de către Guvern a unui set de măsuri mai rapide, așa cum au făcut guvernele altor țări, ar fi fost preferabilă situației actuale din România.
„Criza economică nu afectează doar România, ci întreaga lume, dar alte țări au luat decizii rapide și au încercat să limiteze efectele crizei. Dacă nu acționăm la timp, riscăm să intrăm într-o criză mai mare”, a mai spus Gheorghe Șoldan, precizând că astfel de situații sunt de natură să pună presiune directă pe antreprenori.(Dan PRICOPE)