11.3 C
Cluj
18 octombrie, 2024

20 octombrie, un referendum istoric. Calea dreaptă spre prosperitate şi respectarea suveranităţii este doar cea propusă de Europa

Din articol

În Republica Moldova se spune că la fiecare pas este o nouă problemă. Cetățenii de aici au ocazia, duminică, pe 20 octombrie, să rezolve una dintre cele mai grele situații istorice, direcția pe care statul lor o va urma pe termen îndelungat. Uniunea Europeană este interesată de Republica Moldova, iar acum basarabenii sunt întrebați direct dacă și ei vor să se implice serios în această relație. Am fost primiți în Casa Guvernului de la Chișinău de premierul Dorin Recean, să discutăm despre strategia unei țări cu voință puternică. Sunt Cristina Cileacu. Începe Pașaport diplomatic.

Independența este o stare de spirit

În Republica Moldova tradiţia autoguvernării şi a suveranităţii a fost inexistentă până în 1991, când ţara şi-a declarat independenţa, după prăbuşirea URSS. Eliberarea de dictatura Moscovei s-a făcut la nivel politic, dar mentalitatea oamenilor are nevoie de mult timp să se schimbe. Şi astăzi Rusia mai controlează minţi şi teritorii moldoveneşti, autonumite separatiste. Lipsa tradiţiei politice proprii a îngreunat eforturile Moldovei de a deveni o naţiune.

Cei 33 de ani de când ţara a scăpat de dictatura sovietică nu au fost deloc uşori. Politicieni legaţi de Federaţia Rusă, un război civil de scurtă durată, corupţia înrădăcinată şi o trecere extrem de complicată spre economia de piaţă au contribuit la îngreunarea procesului democratic. Dar voinţa Moldovei a fost mai puternică. Ţara s-a stabilizat şi cetăţenii ei au ocazia, la referendumul din 20 octombrie, să îşi definească singuri viitorul. Iar calea dreaptă spre prosperitate şi respectarea suveranităţii este doar cea propusă de Europa.

Cristina Cileacu: Domnule Dorin Recean, premierul Republicii Moldova, bine ați venit la Pașaport diplomatic.

Dorin Recean: Bine ați venit în Casa Guvernului.

Moldovenii ştiu să separe grâul de neghină

Cristina Cileacu: Avem un motiv foarte important să facem interviul de astăzi, pentru că Moldova este în prag de alegeri prezidențiale și sunteți și în fața unui referendum extrem de important, care practic trebuie să ducă Moldova pe un parcurs european. Doar că contextul este unul extrem de dificil. Este multă presiune din partea Federației Ruse, este multă propagandă, multă minciună, mai puține informații despre Uniunea Europeană și întrebarea este dacă cetățenii din Moldova, care între timp și-au mai dat și ei seama că Rusia nu e atât de glorioasă precum credeau, cred mai mult în Uniunea Europeană în prezent?

Dorin Recean: Am încredere în cetățenii din Republica Moldova și cei care sunt aici, cei care sunt în diasporă, că știu să separe grâul de neghină și au învățat deja cum să facă față acestei presiuni enorme de dezinformare, de informație falsă, de încercări de inducere a anxietății în societate și, corespunzător, noi vom face față acestei presiuni.

Frica, cea mai puternică armă rusească

Cristina Cileacu: Aveți în Strategia de securitate a Republicii Moldova două mari amenințări. Pe de o parte este Federația Rusă, de cealaltă parte este corupția împământenită în tot ce înseamnă sistem din Republica Moldova. Să le luăm pe rând. În cazul Federației Ruse luați deja măsuri, care sunt cumva folosite de propagandă, care spune că pregătiți țara pentru război sau duceți țara în război. Cum le răspundeți?

Dorin Recean: Kremlinul încearcă să inducă acel sentiment de frică și cel mai ușor este să induci frica cu amenințarea de război. Ceea ce vrem să spunem tuturor este că Republica Moldova este o țară pașnică, o țară care vrea pacea peste tot, o țară care încurajează Rusia să-și retragă trupele din Ucraina, de pe tot teritoriul și atunci noi vom avea pace în regiune. La acest moment și în general, Republica Moldova nu este amenințată de război, în schimb este amenințată prin acest atac hibrid de dezinformare și de inducere a anxietății în societate.

Războiul hibrid provoacă răni mentale

Cristina Cileacu: Și cu acesta cum lucrați? Cum vă apărați împotriva unui război hibrid? Pentru că nu e simplu.

Dorin Recean: Războiul hibrid pe care Kremlinul încearcă să îl ducă aici, în Republica Moldova, are mai multe aspecte. Este aspectul de dezinformare, este aspectul de încercare de a organiza diferite proteste plătite, nu din sentiment de protest, dar proteste plătite. Este încercarea de a organiza diferite destabilizări, este încercarea de a cumpăra voturi, așa cum au făcut o anul trecut în raioanele Comrat, Vulcănești și Ceadîr-Lunga.

Încearcă să plătească prin diferite metode, cei care vor participa, iată, în curând la alegerile prezidențiale și la referendum, dar instituțiile noastre au învățat să facă față acestor acestor presiuni. Mai mult ca atât, avem un efort consistent de comunicare cu cetățenii și aici și peste hotare, ca să le explicăm care este realitatea. Și realitatea este că Republica Moldova este o țară care iubește pacea și proiectul nostru de integrare în Uniunea Europeană este să pună țara la adăpost, să pună țara în pace și securitate.

Noţiune cheie: statul de drept

Cristina Cileacu: Ca să puteți adera la Uniunea Europeană aveți de făcut foarte, foarte multe reforme în domeniul justiției. Și spuneam mai devreme că în ceea ce privește Strategia de securitate a țării, corupția este una dintre amenințări. Practic, e considerată la fel de mare ca o amenințare venită din partea Federației Ruse. Cum stă această luptă în momentul de față, pentru că, pe de altă parte, trebuie să recunoaștem, nu doar în Moldova, aș lărgi un pic spectrul, în tot estul Europei, corupția este mai degrabă o parte din mentalitatea cetățenilor.

Dorin Recean: Cred că asta este cea mai dificilă reformă pe care trebuie să o implementăm, pentru că, cum ați spus, este partea instituțională, este partea de integritate a procurorilor, judecătorilor, dar este și partea de cultură a cetățeanului. Noi acuma suntem la o etapă la care am eliminat toți cei mai corupți oameni din sistem, mă refer la procurori și judecători.

Avem organele de autoadministrare atât a judecătorilor și procurorilor, deja noi numim acest proces vetting, adică au trecut o verificare de integritate, inclusiv de profesionalitate și corespunzător, mizăm ca aceste organe de autoconducere să facă regulă nemijlocită în sistem. Este un proces care decurge lent, este un proces care decurge cu foarte multă rezistență din partea celor care încă mai trag de ațe în sistemul încă corupt, dar am ferma convingere că pas cu pas realizăm curățarea sistemului.

Găgăuzia şi referendumul european

Cristina Cileacu: În Republica Moldova sunt și cetățenii din Găgăuzia, care în mare parte, mai ales datorită trecutului lor, dar și faptului că autoritățile de acolo sunt extrem de legate de Federația Rusă, sunt foarte pro-ruse și asta bineînțeles că influențează cetățenii, au alte viziuni în ceea ce privește viitorul țării. Pe de altă parte, Uniunea Europeană investește destul de mult în Găgăuzia. Este susținută Găgăuzia să se dezvolte în egală măsură cu Republica Moldova, însă vedem că autoritățile mizează pe acea veche butadă „zicem ca UE, dar facem ca Putin”. Credeți că în aceste condiții se va schimba ceva în atitudinea cetățenilor de acolo?

Dorin Recean: În primul rând, trebuie să facem diferența dintre găgăuzii din Republica Moldova și câteva persoane care, iată, prin fraudă electorală, au ajuns să reprezinte conducerea de acolo. Noi lucrăm cu toți cetățenii. Iată, noi lucrăm direct cu administrația publică locală, cu găgăuzii de acolo și vedem o deschidere foarte bună la obiectivul general al Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană.

Ei apreciază foarte mult, de exemplu, ceea ce a făcut Uniunea Europeană, ce a făcut Turcia, ce a făcut România pentru găgăuzi, mă refer la autobuze școlare, satul european, adică construcția de infrastructură locală. Acuma, odată cu realizarea reformei în justiție și eliminarea elementelor corupte, vom avea o responsabilizare accelerată a celor care au comis acea fraudă electorală și au adus în executivul din Găgăuzia, din autonomia găgăuză, niște oameni corupți și loiali Kremlinului.

Cristina Cileacu: Și cum o să faceți asta? Pentru că aveți și un referendum, urmează foarte rapid, lumea trebuie să iasă și acolo la vot. Vă bazați pe votul cetățenilor din Găgăuzia pentru referendumul acesta?

Dorin Recean: Noi muncim cu toți cetățenii, noi mergem și explicăm tuturor cetățenilor, inclusiv celor din Găgăuzia, care sunt avantajele Uniunii Europene. Dăm exemplul României, de exemplu, acolo unde în perioada de preaderare s-a investit foarte mult la nivel local pentru școli, grădinițe, drumuri, parcuri, monumente culturale și așa mai departe. Și oamenii asta apreciază. Mai departe, în paralel, avem acest proces judiciar care trebuie să responsabilizeze acei oameni. Încă o dată, noi nu facem o diferențiere între diferite naționalități care trăiesc aici, în Republica Moldova.

Cel mai bun prieten al Moldovei

Cristina Cileacu: Așa se face într-o democrație. Ați pomenit România deja de două ori și România este cel mai mare susținător al Republicii Moldova, mai ales pe parcursul pe calea europeană. Cum este România percepută de cetățenii din Republica Moldova?

Dorin Recean : România, în primul rând că este cel mai apropiat prieten al nostru din toate punctele de vedere și toată lumea apreciază faptul că ori de câte ori în Republica Moldova a fost o criză, Bucureștiul a fost primul care a intervenit și ne-a ajutat. Ultima și cea mai importantă criză care a fost acum câțiva ani în domeniul energetic, România, Bucureștiul efectiv ne-a salvat atunci când a pus la dispoziția noastră energia necesară. Noi mergem mai departe să integrăm infrastructurile de drum, infrastructurile de gaz, infrastructura de transport, de electricitate și, evident, asta apropie și mai mult malurile Prutului.

35% din comerțul nostru exterior este cu România, România este primul partener și cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova. Noi avem o deschidere a Bucureștiului nemaiîntâlnită, avem finanțarea autobuzelor școlare, avem finanțarea proiectelor pentru dezvoltarea economică și, dar și dezvoltarea infrastructurii locale în satele și orașele noastre. Și această listă eu pot să o continui la nesfârșit, iar cetățenii din Republica Moldova apreciază tot mai mult și mai mult această deschidere a României și creșterea de schimburi sociale, schimburi culturale, schimburi comerciale.

„Limba noastră-i o comoară”

Cristina Cileacu: Dar invers, ce trebuie să înțeleagă România și aici vorbesc nu de autorități, pentru că la nivel de autorități lucrurile sunt clare, la nivel de cetățeni?

Dorin Recean: La nivel de cetățeni este că ai trecut în stânga Prutului și vei vedea oameni care vorbesc aceeași limbă, care împărtășesc aceeași istorie.

Cristina Cileacu: Aici dati-mi voie să vă contrazic, pentru că suntem în Chișinău deja de ceva timp și să știți că prima oară când ni se adresează cetățenii, mie și colegului meu Cristian Petrache, care ne filmează în momentul de față, întâi ne vorbesc în limba rusă.

Dorin Recean: S-ar putea că ați venit în perioada în care noi, aici, la Chișinău, dar în general în Republica Moldova, avem mai mulți refugiați ucraineni.

Cristina Cileacu: Nu, pentru ca ulterior vorbesc română.

Dorin Recean: Și cam 4% din populația Republicii Moldova cu cea mai mare concentrație este din refugiații ucraineni. S-ar putea să vă fi luat drept un străin și atunci, pentru anumite motive, primul rând, prima limbă străină care îți vine în cap aici, la Chișinău, este limba rusă. Dar ce vreau să spun? Că tot mai mult și mai mult și în mediu social, și în mediul comercial, și în mediul academic, și peste tot se vorbește limba română.

O să vă dau un exemplu. Noi am lansat un program de învățare a limbii române pentru conaționalii noștri găgăuzi și am subestimat de cinci ori cererea pentru a învăța limba română. Și atunci vedem cum cei de la nord, de la Bălți sau de la Briceni sau cei de la sud din Vulcănești, Taraclia, bulgarii din Taraclia, absolut toți au o cerere pentru a învăța limba română.

Rusia nu protejează, subjugă

Cristina Cileacu: Să vorbești limba rusă nu e rău. E bine în general să știi limbi străine, inclusiv limba rusă, de ce nu? Propaganda rușilor funcționează destul de bine pe teritoriul Republicii Moldova, poate pentru că e și foarte bine vorbită limbă. Pe de altă parte însă, vedem că de aproape trei ani de zile, ucrainenii arată tuturor, nu doar nouă aici în vecinătate, că Rusia este departe de a fi ceea ce spune Rusia că este. Este o putere destul de… E o amenințare, dar nu e atât de puternică amenințarea, nu este o putere, nu este o țară care să protejeze țări mai mici din jurul ei. Cum percep cetățenii din Moldova această diferență de raportare la Federația Rusă?

Dorin Recean: Noi avem exemplul Ucrainei, care a demonstrat că uite, curajul, determinarea, pot învinge amenințarea rusească, amenințarea Kremlinului și vedem că societatea din Republica Moldova învață tot mai mult din această experiență. Încă este foarte dificil, pentru că Rusia, Kremlinul investește bani enormi în propagandă, în eforturi de destabilizare, în canale de Telegram sau TiKTok, unde ai o mulțime de informație falsă, unde, de exemplu, se asociază Uniunea Europeană cu războiul și așa mai departe.

Și atunci consumatorii de noutăți în limba rusă sunt foarte expuși acestui fenomen de dezinformare și propagandă. În paralel, trebuie să ai conținut în limba rusă ca să poți să aduci narațiunile normale, narațiunile veridice către aceste auditoriu. Și iată, noi lucrăm împreună cu ong-urile din Republica Moldova, asistați de proiecte a Uniunii Europene, ca să explicăm celor din Republica Moldova care este amenințarea reală și amenințarea reală este să rămâi expus și neinformat.

20 octombrie, un referendum istoric

Cristina Cileacu: Avem acest referendum pe 20 octombrie. Spuneam la începutul discuției noastre că este extrem de important pentru viitorul Republicii Moldova, pentru că el trebuie să se ducă înspre Uniunea Europeană, dar dacă acest referendum nu va întruni pragul și nu va trece?

Dorin Recean: Eu la toată lumea spun că mă mai întreabă și aici care este planul B. Avem un singur plan pentru Republica Moldova să mergem înainte în Uniunea Europeană, ca să ne construim viața așa cum o vedem în Uniunea Europeană. Eu vreau să fac un apel către moldoveni, către basarabenii din România. Vă rog foarte mult să participați la referendum și la alegerile prezidențiale, în două zile.

Asta este foarte important. De ce? Pentru că dumneavoastră deja vedeți unde poate fi Republica Moldova în 5-6 ani. În România, România a beneficiat de asistență de peste 60 de miliarde, de 9 ori a crescut distanța, adică lungimea drumurilor, de autostradă care au fost construite. Eu sunt sigur că dumneavoastră fix așa vă doriți și pentru cei care sunt acasă, aici, în Republica Moldova, pensiile, care sunt 420 de euro în comparație cu 190 de euro aici, productivitatea muncii și salarizarea care este mult mai mare. Și de asta rugămintea este să vă implicați.

Acum, secții de votare și pentru referendum și pentru alegerile prezidențiale, vor fi nu doar la București, în capitală, dar și în toate orașele mari, cum ar fi Iași, Suceava, Galați, Craiova, Cluj, Timișoara, Brașov. Deci avem, avem unde vota. Acum 4 ani, Republica Moldova a făcut o alegere și a ales o președintă care a avut un plan foarte clar să ne apropie de Uniunea Europeană. Acum patru ani, nimeni nu și-ar fi imaginat că noi vom fi atât de aproape de Uniunea Europeană să fi demarat negocierile deja.

Președinta Sandu are un plan foarte clar și pentru al doilea mandat să avem negocieri bune în favoarea Republicii Moldova, prin care Uniunea Europeană să ne ajute să dezvoltăm Republica Moldova. Cei care astăzi sunt în România, eu știu că voi vă simțiți ca acasă. Acum vreau să vă rog să contribuiți, să-i facem și pe toți ceilalți, dumneavoastră să ieșiți la alegeri și la referendum, dar și să-i încurajați pe cei de acasă să vină la aceste alegeri și la referendum.

Când intră Moldova în UE

Cristina Cileacu: România are deja o experiență în ceea ce privește integrarea, aderarea la Uniunea Europeană și până și noi, deja membri, mai avem probleme de rezolvat. Realist vorbind, cât timp credeți că-i va lua Republicii Moldova, având în vedere că aici este o vorbă, la fiecare pas apare o nouă problemă, cât timp credeți că-i va lua Moldovei să devină membru al Uniunii Europene?

Dorin Recean: Cinci ani? Asta este planul și noi aceste angajamente l-am făcut. Președinta Sandu a obținut susținerea la toate țările Uniunii Europene. Absolut orice președinte sau șef de guvern din Uniunea Europeană susține Republica Moldova. Iată acest lucru l-a realizat doamna președintă, deja Guvernul are obligația să transforme această susținere în proiecte reale de dezvoltare aici, în Republica Moldova. Și exact asta vom face.

Vot pentru continuitate politică

Cristina Cileacu: Sunt și alegeri prezidențiale odată cu referendumul, vom vedea dacă doamna Maia Sandu va continua să fie președintele Republicii Moldova, ține de votul cetățenilor, până la urmă, dar dacă răspunsul este da la această întrebare, dumneavoastră rămâneți premierul Republicii Moldova?

Dorin Recean: Da.

Cristina Cileacu: Vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu și succes!

Dorin Recean: Și eu vă mulțumesc.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/20-octombrie-un-referendum-istoric-calea-dreapta-spre-prosperitate-si-respectarea-suveranitatii-este-doar-cea-propusa-de-europa-2973367

Ultimă oră

Același autor